Jurnal.

Teoretic, tocmai imi traiesc ultima zi din “viata de copil”. Pare prea pesimist spus, de aceea imi permit sa reformulez mai pretentios: Ma pregatesc sa intru in randul majorilor, sa trec acel prag critic al maturitatii. Ma simt ciudat, dar mai ciudat e faptul ca desi traversez o perioada de criza acuta a adolescentei, nu am voie sa ma manifest pentru ca se presupune ca am depasit adolescenta, temerile ei, nesiguranta si necunoscutul si tot. Fortat, obligat, esti nevoit sa te comporti ca cineva care cu siguranta nu esti, dar vei invata sa devii.

M-am gandit prea putin la trecerea acestui prag si in niciun caz mai departe de petrecerea de majorat si de posibilitatea de a-mi lua permisul de conducere.V-as sfatui sa va ganditi. Cu siguranta viata nu mi se va schimba prea mult. Deocamdata. Ma consider destul de matura pentru a face fata oricaror incercari de care voi avea parte. Regret insa ca mi-au ramas multe intrebari fara raspuns care probabil o sa ramana o enigma si de acum in colo.

Incerc sa vad totul ca pe un nou inceput. Incerc sa traiesc cu maturitatea necesara supravietuirii intr-o astfel de lume si cu nebunia caracteristica tineretii. Inca mai am posibilitatea sa-mi aleg cum vreau sa traiesc. Inca mai pot face schimbari radicale deoarece ca tanar esti independent si orice decizie ai lua e de bun augur in prezent. Efectele negative (daca exista) se vor reflecta mai tarziu in adevarata existenta de “om matur”. Acum inca mi se pare totul posibil si relativ. Insa cu siguranta cel putin jumatate din deciziile pe care le voi lua anul acesta imi vor influenta semnificativ viitorul. Nu mi-e teama ca voi gresi. Mi-e poate teama de importanta lor in viata mea de mai tarziu. Orice se poate numi “responsabilitate” atrage dupa sine mereu un sentiment de indoiala, de confuzie.

Ce-mi doresc? Cu siguranta mai mult decat mi se poate da. Dar asta nu ma impiedica sa sper. Vointa am. Ba chiar si vreo cateva calitati care ma vor ajuta negresit sa razbat in viata. Am cateva prioritati bine puse la punct. Restu e de umplutura, dar umplutura fara de care m-as plictisi. Se stie ca nu sunt adepta monotoniei, a lucrurilor simple. Pe niciun plan. De aceea ma astept ca si anul acesta sa-mi complic cat se poate de mult existenta. Neajunsuri? Neimpliniri? Sunt vreo cateva chestii care ma impiedica sa ma simt implinita. Dar asa a fost sa fie, nu? Cel putin ma pot declara multumita de ceea ce am realizat pana acum, fie reusite sau esecuri. Chiar am fost un copil fericit!

Mission Accomplished!
Oana

Eu?!

Prea multa liniste. Si nu-mi place asa. Vreau sa se intample ceva care sa ma zguduie iar. Am tanjit atat dupa linistea asta, iar acum n-o mai vreau fiindca simt golul dinauntru tot mai intens. M-am schimbat …
Am uitat sa plang, sa sufar din cauza a ceea ce mi se intampla mie. Dar de gandit, ma gandesc in fiecare zi. Ma incearca un sentiment de dor pe care incerc sa-l resping, fiindca am invatat ca nu rezolv nimic rememorand.

M-am inchis in mine si urasc asta.

M-am indepartat parca de lume si sincer, regret. Regret fiindca nu meritau nici ei, nu meritam nici eu. Prostuta sunt… m-am razbunat pe mine insami. Mi-am facut mie rau fugind, dar acum imi e greu sa ma intorc, sa-mi cer iertare, sa indrept lucrurile. S-au strans prea multe. Dar sper ca in curand o sa-mi fac curaj s-o iau de la capat.

In rest, sunt fericita. Stiu ca ma contrazic, dar chiar sunt. Nu mai am atatea slabiciuni, nu ma mai doboara orice, ma bucur parca mai mult de lucrurile marunte.

Oricum, sunt convinsa ca in curand se vor schimba multe. Atat pentru mine, cat si pentru ele.

Terapie prin zambete.

By Echoes

I Know Things Now

Ma gandeam la cat timp a trecut de cand n-am mai scris si la cate lucruri s-au schimbat. Si nu ma refer neaparat la lucruri concise, ci mai degraba la felul meu de a gandi. Am lasat la o parte conceptiile pe care le aveam despre cum sa-mi traiesc viata. De parca as putea vreodata sa traiesc dupa un plan bine stabilit… Si uite asa mi-am dat seama cum se schimba lumea in jurul meu.Sau poate m-am schimbat eu si nu imi dau seama. E ciudat cum unii prieteni pot fi uitati si altii castigati. Cum unii se pot indeparta usor de tine, iar pe altii ii indepartezi chiar tu. Dar ce mai conteaza? Nu suntem intr-o lume in care totul se bazeaza pe interese personale? In care daca ne simtitm rau ne permitem sa uitam de tot si sa invinovatim pe toata lumea de suferinta noastra? Da, chiar si pe prieteni. Si singura satisfactie pe care trebuie s-o ai e atunci cand stii sigur ca exista cel putin o persoana pe care te poti baza oricand. O persoana careia ii poti spune orice atunci cand nu iti convine ceva, cand te simti dat la o parte. Eu, de exmplu, pot zice ca sunt prietena cu toata lumea, si in acelasi timp cu nimeni. Dar sunt sigura de cateva persoane si lor le pot spune orice. Si-mi convine asa.
M-a dezamagit multa lume in ultimul timp. Dar nu sunt suparata. Nu. Poate ca e vina mea. Doar ca de acum nu voi mai fi acolo mereu dispusa sa fiu draguta, prietenoasa si mereu cu un sfat si o sa stiu sa pun persoanele in ordinea importantei pe care chiar ele mi-o acorda. A venit vremea sa ma cam satur.

By Grace

Searching for a former clarity…

Cand crezi ca totul merge bine, ca in sfarsit a rasarit soarele pe strada ta, intervine acel presupus necunoscut care iti da peste cap planurile. Uneori suntem chiar noi cei care ne pierdem in pesimismul extrem si ne dam singuri peste cap cautand raspunsuri si solutii la probleme fara rezolvare. Aparent inutil, in realitate reprezinta ’sarea si piperul’ care ne ajuta sa scapam de monotonie. Atat timp cat nu iutim prea tare mancarea, totul e ok. Cand pulberea de condimente scapa de sub control, ai dat-o in bara. Cum ‘cele presarate’ nu mai pot fi culese, esti nevoit sa arunci ‘mancarea’ la gunoi. Doar n-o sa inghiti ceva ce nu-ti place. Si asa, o iei de la capat. Pentru asta ai nevoie cu siguranta de cateva sfaturi ‘culinare’.

~Invata regulile, ca sa stii cum sa le incalci in mod corect.
~Cand pierzi ceva, nu pierde experienta.
~Nerealizarea unui lucru pe care l-ai dorit este uneori cel mai bun cadou al sortii.
~Fii gata sa-ti schimbi scopurile, dar nu-ti schimba niciodata valorile.
~Tine minte, cateodata, tacerea este cel mai potrivit raspuns.
~Pretuieste-ti victoria cu pretul lucrurilor pe care a trebuit sa le sacrifici pentru a o atinge.
~Gandeste-te ca o mare iubire sau realizarile extraordinare aduc cu sine si un mare risc!

By Patience

A walk to remember.

Poate ca cel mai bine e sa tii totul in tine si sa-ti renegi gandurile care te-ar putea face vulnerabil. Poate ca n-ar trebui sa te gandesti la asta. Poate ca ar fi bine sa uiti. Singurul impediment e ca stii ca aici nu e loc de indiferenta. Stii ca nu te poti minti singur. Incerci din rasputeri sa ignori ce simti. Intr-adevar, uneori reusesti sa n-o spui. O tii pentru tine. Dar cu ce te incalzeste asta?

Si totusi, poate ca ai dreptate . Cu ce ne ajuta sa stim? Deja ai dat verdictul.

A fost un moment cand te-ai lasat si tu dus de val si ti-ai dat masca jos. Atunci am vazut mai departe de aparente. Dar asta va ramane secretul nostru…

E atat de simplu! Dar lucrurile simple sunt cele mai grele…

Broken heart?!

Cred ca as putea scrie o carte cu sfaturi pentru fete cu inima franta. Am ajuns specialista in asta,credeti-ma! Si nu neaparat fiindca “am patit-o” si eu,ci fiindca majoritatea celor pe care le cunosc au fost sagetate la un moment dat de Cupidon,iar povestea lor nu s-a terminat tocmai ca-n basme.
Nu inteleg de ce, dar noi, fetele, dramatizam mult mai mult decat cea mai mare parte a baietilor. La noi fiecare sfarsit e un capat de lume si sentimentul ne chinuie o perioada destul de lunga. “Si baietii plang cateodata, cateodata plang, nu-i asa?!”. Probabil. Dar “suferinta” lor tine mai putin, e mai putin dureroasa. Cert e ca, fetelor, ne trebuie o reteta antidepresiva! Toti va vor da batai de cap, nu va faceti griji.

In primul rand, chiar daca pare initial aproape imposibil, incercati sa nu-i mai pomeniti. Nu mai aduceti aminte de ei in discutiile cu prietenele, nu va mai autocompatimiti, nu mai tanjiti dupa ei! Nu va vor,ei pierd!
Aduceti-va aminte doar de clipele dragute petrecute impreuna si nu de cele care va fac sa regretati timpul in care le-ati fost alaturi.
Ganditi-va ca daca n-ar fi aparut ei, cel mai probabil ati fi avut o perioada banala, plictisitoare. Asa, castigati experienta si va maturizati.
Nu incercati sa-i urati, fiindca n-o sa mearga. Va asigur!
Preferabil e sa va ganditi la ei ca la niste persoane care au aparut cand simteati nevoia sa va schimbe cineva putin viata si au plecat atunci cand trebuia.
Indiferent daca o zic sau nu, au tinut si ei la voi. Sau tin. Dar sunt prea mandri, prea orgoliosi, prea derutati sau pur si simplu nu au tupeu sa va zica.
Daca povestea voastra chiar s-a terminat si chiar NU mai exista sansa de impacare, impacati-va cu gandul ca n-a fost sa fie si ca se afla cu siguranta pe undeva alti baieti (pe placul vostru) dispusi sa va iubeasca.
In schimb, daca simtiti ca parca ar mai fi loc de o reconciliere, aveti rabdare. S-ar putea ca intr-o zi nu prea indepartata sa le deschida cineva ochii sau sa se trezeasca singuri cu gandul ca va simt lipsa si va vor inapoi.
Nu cred ca e cazul sa fugiti de ei sau dimpotriva, sa incercati sa-i vedeti mai des cu speranta ca li se face dor de voi. Eu spun sa lasati totul la voia intamplarii. Ceva,candva tot o sa se intample. Si n-are rost sa cersiti iubirea cuiva. Cati altii n-ar da orice ca sa va poata saruta macar o data, iar ei v-au avut si … v-au pierdut.

Fetelor, fiti fericite, ca aveti cu ce!
Va veni el odata si Fat-Frumos al vostru .E pus deoparte pentru fiecare din noi.
Si nu va faceti griji, vor suspina odata dupa voi si cei dupa care acum suspinati voi!;)

We change. We move on.

Am castigat premiul cel mare. Am castigat un aliat de nepretuit de partea mea. Destinul. Satisfactiile sunt pe masura eforturilor depuse. Incredere, apreciere, independenta, putere. As minti daca as spune ca nu-mi doream aceasta rasplata. Din contra, o asteptam de ceva timp. Dar a meritat.

Cu totii trecem prin momente infricosatoare, ca atunci cand simti ca iti fuge pamantul de sub picioare, ca tu continui sa cazi in gol si te gandesti de ce anume sa te agati. Cel mai adesea simtim teama, singurate, apasare. Pana in momentul in care incepi sa recunosti aceste emotii, textura lor, slabiciunea ta, frisonul de pe sira spinarii, caldura care-ti strapungea interiorul. Atunci poti spune ” Bine. Asta e frica. Departeaza-te de ea. Departeaza-te.” Ma gandeam cat de des avem nevoie de acest lucru in viata de toate zilele. Cat de singuri ne simtim, singuri pana la lacrimi, dar nu lasam acele lacrimi sa izbucneasca pentru ca nu se cade sa plangem. Sau cum simtim un impuls de dragoste pentru cel de langa noi, dar nu spunem nimic pentru ca suntem inlemniti de teama ca cine stie ce ar putea schimba aceasta. Atitudinea care trebuie abordata cere exact contrariul. Da frau liber sufletului. Spala-te in emotii. N-o sa-ti faca rau. O sa te ajute. Daca lasi teama sa te ajunga, daca o tragi pe tine ca pe o camasa de zi cu zi, atunci iti poti spune: “Ah, e doar teama, nu trebuie sa o las sa ma controleze. O cunosc foarte bine.” La fel si pentru singuratate: lasa lacrimile sa curga, simte-o pana la capat, dar in final sa fii in stare sa spui: “Bine, acesta a fost momentul de singuratate. Nu imi e teama sa ma simt singur, dar acum am sa dau singuratatea deoparte si voi constientiza ca sunt si alte emotii pe lume pe care vreau sa le traiesc.” Detasarea nu inseamna ca nu lasi experienta sa te patrunda. Dimpotriva, o lasi sa te patrunda pe de-a-intregul. In felul acesta poti lasa emotia in urma. Sa luam spre exemplu orice sentiment – dragostea, suferinta pentru cineva drag, spaima, durerea fizica. Daca nu-ti traiesti emotiile pana la capat, daca nu-ti dai voie sa le experimentezi pe deplin, nu vei reusi niciodata sa te detasezi, vei fi intotdeauna prea ocupat sa-ti fie frica. Frica de durere, ti-e teama de suferinta. Ti-e teama de vulnerabilitatea pe care o implica dragostea. Dar aruncandu-te in aceste emotii, permitandu-ti sa te scufunzi in ele, pana la capat, pana peste cap, traieste experientele aceastea in intregime. Stii ce este durerea. Stii ce e dragostea. Stii ce este suferinta. Abia apoi poti spune: “Da, am trait sentimentul asta. Il recunosc. Acum trebuie sa ma detasez de el pentru cateva clipe…”

Fa lucrurile pe care inima iti spune sa le faci. Atunci cand se va intampla asta, nu te vei simti nemultumit, nu vei fi invidios, nu vei mai tanji dupa lucrurile altora. Dimpotriva, vei fi coplesit de ceea ce vei primi inapoi. Iarta-te pe tine insuti, apoi iarta-i pe ceilalti. Pentru toate lucrurile pe care nu le-ai facut. Pentru lucrurile pe care ar fi trebui sa le faci. Nu poti sa ramai intepenit in regrete pentru ceea ce ar fi trebuit sa se intample. Ai petrecut momente deosebite cu persoane speciale si acum ai pierdut ceea ce ai avut. Le vrei inapoi. Ai vrea sa nu mai dispara. Dar asta face parte din viata. Te opresti, o iei de la capat, te opresti, o iei de la capat…

By Patience

“Mai tarziu” devenea “Prea tarziu”…

Poti sa spui orice,oricum,oricui.Nu ma mai intereseaza.Imi pasa,dar…doar ascult,nu mai iau atitudine,nu mai iau decizii.Am hotarat de prea multe ori in locul amandurora si se pare ca am gresit.Treptat,treptat,o sa realizezi singur ca nu ai procedat corect.Pacat ca “mai tarziu” va deveni “prea tarziu”.Nu ma mai dai peste cap ca altadata fiindca m-am obisnuit cu parerile de rau.Si mie imi pare rau,dar nu mai am putere sa lupt decat pentru mine,nu pentru amandoi.

IX

Clasa a 9`a.
A fost un an frumos.Un an cand am cunoscut atat de multe persoane cat nu cunoscusem niciodata pana atunci cred.Si imi placea sa-mi fac prieteni noi,sa ies cu colegii de liceu,sa ma distrez cu ei.S-au intamplat multe lucruri in anul acela.
Eram boboaca si intrasem intr-o lume noua.Lumea LVA-ului.
Consideram prieteni pe toti cei care-mi aruncau un zambet,cei cu care ieseam in fiecare weekend in vestitul “No Name”.Despre “No Name” nu pot spune decat ca era un … pub … unde consumatia era ieftina si ne era permis sa punem cand si ce muzica voiam.Adevaru-i ca eram deja “de-ai casei”.Chelnerita ii stia dupa nume pe multi dintre ei.Oricum,in majoritatea vinerilor,sambetelor si duminicilor,No Name`ul ne apartinea .Eram numai de-a 9a din LVA si ne cunosteam toti intre noi.Beam,glumeam,cantam,dansam.Ne distram intr-un cuvant .
Doar ca la un moment dat au inceput sa se faca simtite invidia,barfa,minciuna.Sau poate doar eu am simtit asta.Ideea e ca m-au facut sa ma indepartez de grup…Uneori imi e dor sa ies cu ei,dar nu regret nicio clipa alegerea facuta.Am preferat sa raman cu prietenii carora chiar le puteam impartasi un secret,care-mi erau alaturi nu numai la distractie.In numar mai mic,adevarat,dar mai valorosi!Prieteni care nu te vorbesc pe la spate,care nu inventeaza,care nu pleaca de langa tine cand nu esti tocmai in apele tale.
Astfel ca a incetat sa-mi mai pese de restul lumii,ci m-am dedicat celor dragi mie.Nu m-a mai interesat sa cunosc si sa ma distrez asa,fara rost,fiindca stiam ca la un moment dat voi avea nevoie de cineva si acel cineva nu se afla cu siguranta in multimea petrecaretilor.
Nu spun ca nu exista persoane simpatice,de treaba,cu care ai ce vorbi printre cei cu care-mi petreceam timpul liber intr-a 9a, dar probabil n-am avut ocazia sa-i cunosc suficient de bine.Si sunt sigura ca nici daca ramaneam cu ei,n-as fi reusit vreodata…
Sunt multe amintiri pe care nu le pot dezvalui aici,in schimb pot spune ca toate au facut din clasa a 9`a un an destul de palpitant si daca m-as putea intoarce,as face totul la fel…Am invatat ceva de la fiecare si nu regret nicio incercare,niciun esec.

Am prea putin timp si cam deloc inspiratie in clipa de fata ca sa scriu,caci ar fi multe de spus despre LVA si despre ce am trait si traiesc inca acolo…Poate data viitoare!

Happy for me

Imi e bine acum.M-am linistit,chiar daca inca imi mai zboara gandurile in urma.Nu vreau decat sa fiu fericita.Nu mai conteaza cum sau cu cine.Nu depind de nimeni si nici n-o sa depind vreodata.Observ cum cu trecerea zilelor devin din ce in ce mai rece,desi,recunosc,nu pot uita de pe o zi pe alta.Probabil o sa mai treaca putin pana cand voi spune ca intr-adevar nu-mi mai pasa.

Inca sunt de parere ca fara sa risti nu faci nimic.Doar te alegi cu intrebarea “Ce ar fi fost daca…?”.Stii bine ca se poate termina prost,insa exista si speranta ca ai facut alegerea potrivita.

A venit toamna.Vacanta e aproape de sfarsit…Mai precis ne despart doar 10 zile de scoala.E trist,stiu.

A fost o vara frumoasa,in care am avut prea putin timp la dispozitie sa ma plictisesc.Permanent s-a intamplat ceva care sa schimbe cursul intamplarilor,sa ma scoata din monotonie.Si…s-au intamplat lucrurile pe care mi le doream de mult timp.Nu conteaza cat au durat, ci ca m-am ales cu niste amintiri ale unor sentimente greu de uitat.

Si cel mai mult ma bucur ca am descoperit ca am niste prietene cum nu multa lume are.Care m-au ascultat,m-au ajutat,m-au sfatuit cand eram suparata si deopotriva, m-au mentinut cu picioarele pe pamant cand eram in culmile fericirii si credeam ca nimic nu ma poate intrista.
Daca pe prima pagina de blog scrisesem ca inca nu ne cunoastem prea bine,ei bine,pot afirma ca am ajuns sa le cunosc dupa voce,dupa privire.Imi dau seama cu usurinta cand ceva nu este in regula sau cand intr-adevar sunt fericite.Poate pentru ca abia acum ne-am lasat cunoscute si am lasat la o parte certuri vechi,gelozii si alte prostii.

Stiu totodata ca urmeaza iarasi o perioada plina de schimbari.Sunt curioasa si nerabdatoare in acelasi timp sa aflu ce va urma.Ciudat,dar e prima oara de cand ma stiu cand n-am niciun gand care sa ma framante.Las pur si simplu totul in voia destinului.Va sti el unde sa ma duca .

By Echoes